Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

Stiri

În atenția navigatorilor

În zilele de 10-11 septembrie 2022, în intervalul orar 6:30 – 15:00, pe lacul Snagov va avea loc un concurs de pescuit recreativ din ambarcațiuni cu motor termic/electric, sens în care vă rugăm să respectați prevederile cuprinse în adresa atașată!

Vă mulțumim și …..Fir întins concurenților!!!

Recensământul populației

INS a prelungit din nou perioada în care se poate efectua recensământul, din cauza gradului scăzut de recenzare în unele zone

Institutul Naţional de Statistică anunţă prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor până pe 31 iulie 2022. Potrivit unui comunicat al instituției, prelungirea se aplică în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat, adică acolo unde, din cauza gradului scăzut de recenzare, există riscul ca până la finalul perioadei de recenzare să nu se acopere întreaga populaţie rezidentă estimată.

„Decizia a fost luată prin Hotărârea nr. 13/20.07.2022 a Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2021. Aceasta este ultima perioadă de prelungire privind culegerea datelor de la populaţie şi va continua atât în punctele fixe deschise de primării cât şi prin recenzorii de teren. Actele normative care guvernează desfăşurarea recensământului nu permit prelungirea perioadei de recenzare dincolo de data de 31 iulie a.c.”, precizează INS.

Până la data de 20 iulie 2022 au fost recenzate la nivel naţional aproape 17 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 87,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane).

Pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor, la nivelul municipiului Bucureşti, primăriile de sector au deschis până în acest moment 80 de centre de recenzare fixe, în vreme ce în restul ţării funcţionează peste 700 de astfel de centre, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Cu acest prilej, INS face apel la populaţie să primească vizita recenzorului la reşedinţă sau să meargă la unul dintre centrele fixe de recenzare, se mai spune în document. Centrele fixe de recenzare se găsesc pe site-ul www.recensamantromânia.ro.

Servicii Online în Primaria Snagov

La nivelul primăriei Snagov, odată cu lansarea noii platforme a site-ului instituției, au fost lansate și SERVICIILE ONLINE pentru cetățeni.

Așadar, de acum înainte nu va mai fi obligatoriu să vă deplasați la sediul primăriei, mare parte din servicii fiindu-vă puse la dispoziție în sistem online.

Trebuie doar să accesați meniul SERVICII ONLINE, iar de acolo veți fi ghidați către secțiunea de interes.

Nu este obligatoriu să vă creați un cont, tocmai pentru a simplifica procedura.

După lansarea cererii, veți primi pe email numărul de înregistrare furnizat de registratura electronica, număr pe care îl puteți introduce la rubrica Verifică Stadiu Documente, pentru a vizualiza dacă acesta a fost finalizat sau se află încă în lucru.

Totodată, prin intermediul email, veți putea comunica permanent cu funcționarul care se ocupă de soluționarea cererii dumneavoastră.

City Air

Eduard Dumitrascu: Cu mult drag anunțăm înscrierea unităților de învățământ din localitatea Snagov în programul de monitorizare a calității aerului CityAir.

City Air este un proiect selectat de Comisia Națională a României pentru UNESCO în cadrul Târgului proiectelor care transformă. City Air este susținut de ANPC – Autoritatea pentru protectia consumatorilor și de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Senzorii City Air se vor conecta folosind rețeaua Wifi4Snagov proiect implementat în cadrul inițiativelor cu bugetare participativă.

Mai multe informații despre platformă și importanța măsurării calității aerului: cityair.ro

În perioada următoare senzorii vor fi instalați și conectați în portal pentru a pune la dispoziția tuturor locuitorilor

Back to top